Din gradina adunate

Gradina este mediul care-mi ofera oportunitatea de a practica exercitiul atentiei supreme: invat sa am rabdare, sa privesc si sa astept.

In gradina invat nu doar sa ma bucur de mai marile sau micile reusite, cat si sa accept infrangerile. Si, in mod special, emotiile ce le insotesc: dezamagire, parere de rau, tristete sau nerabdarea de gasi cat mai repede o rezolvare atunci cand vad ca o planta pe care o iubesc nu-i deloc fericita.

Pentru mine exercitiul suprem este sa invat sa am rabdare: sa accept ca am facut tot ce era de facut si natura isi va urma cursul, intr-un fel sau altul, sau ca, pur si simplu, nu mai e nimic de facut si nu-mi ramane decat sa ma dau batut. De asemenea, a avea rabdare mai inseamna sa primesc si sa traiesc ceea ce simt asa cum e, adica acel sentiment de disconfort, de neliniste, de mancarime a pielii care ma impinge sa fac ceva cu orice pret, doar „ca sa fie bine” iar eu sa-mi recapat linistea.

Din respect pentru natura si pentru viata care se afla in afara mea, invat sa traiesc si sa respect viata din mine.